Examenul de treaptă

Scriam acum doi ani, când începea… Am recitit cu atenție înainte de a distribui, ca să văd dacă mi-ar fi rușine de gândurile mele de atunci așezate în naivitatea acelor zile când cu toții credeam ce ni se spunea…
Nu, nu mă dezic!
Acest text rămâne o consemnare, din păcate usturător de valabilă! Îndemnurile mele… doar eu și cei ca mine le-am urmat. Ceilalți? Aceeași penibilă și zadarnică năpustire, aceleași excese decurgând din mărunta alcătuire a ființei ce nu vrea să evolueze prin învățarea lecției, aceeași lene de tolăniți cu televizoarele în față primind nemestecat știrile făcute din zvonuri pe comenzi la laboratorul de patiserie al propagandei unde dospește frica de orice… mai puțin frica de propria ignoranță…

Cei mai mulți oameni nu au învățat nimic. Dovadă stau coșurile doldora de lucruri perisabile și primitivismul din instinctele cu care ne desconsiderăm aproapele cocoțându-ne pe el dacă nu ne lasă pe noi, dacă ne stă în cale…
În adolescența mea, după doi ani se dădea examenul de treaptă ca să se vadă ce am învățat. Azi e la fel cu ceea ce se întâmplă. Mulți vor pica și vor fi redistribuiți la clase mai slăbuțe, la școli de rang mai mic… Și acolo se vor duce cu aceeași trufie, cu obidă, cu țâfna că au fost nedreptățiți…
Aduc acest text din sertarul de amintiri semnalizat de rețeaua de socializare pentru aceia care am fost zi de zi prezenți în viața noastră în acești doi ani și care știm cel mai important dintre lucruri, cu smerenie: că nu știm nimic!… și de aceea avem enorm de multă treabă!